Nu toți trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți.

Lumea a trecut de la căsnicia pe viață, uneori de musai, la libertatea de a nu mai încerca să repare ceva, că e mai simplu să înlocuiască. Există desigur o cale de mijloc între a te îngropa de vie într-o căsnicie moartă, (doar ca să dai bine) și renunțarea automată la orice presupune un minim efort. Această cale nu depinde de noroc.

Si-acum gândește-te la o relație importantă din viața ta, și hai să vedem: o fi autostrada, o fi bulevard, o fi fundătură?!

Mai întâi luăm sub lupă relația ca o stradă cu sens unic (de multe ori fundătură în devenire). Așa cum îți imaginezi, acest sens unic arată cum tot zbuciumul vine dintr-o singură parte, există un dezechilibru între a dărui și a primi.

Vrei doar să dai, să te sacrifici, eventual să și trăiești prin viața celuilalt, ghici pe unde ești? Cam pe nicăieri, e o zonă aridă, lipsită de bucurie.

Înainte să te înfurii, uite si de ce: s-ar putea să valorizezi sacrificiul pe care îl faci pentru celălalt, să ți se pară demn de pus pe soclu. Da, doar că atunci când măsori ce dai, contabilizezi și pe urmă vrei să se întoarcă, (o forma mai subtilă a lui ,,vrei să ți se întoarcă’’ este așteptarea unei aprecieri pentru ce faci), ești garantat în pierdere.

Nu vorbim acum de dăruire, de sacrificii materiale, de susținere, care până la un punct își au rostul lor într-o relație. Vorbesc de: uit cu totul de mine ca să îți dau ceva ce ai putea face și singur. Uit de mine ca să am timp să mă îngrijorez pentru tine. Uit de mine, de tot ce aș putea fi acum, doar ca să mă ocup de organizarea vieții tale, de rezolvarea problemelor tale. Intru în viața ta și îți pun în sertare și sertărașe dorințele, prioritățile, sentimentele. Îți arăt ce să simți și cum să simți. Și dacă îți dă cu virgulă ce vreau eu, mă cam supăr.

Alteori unul din cei doi se simte pierdut, a rătăcit sensul călătoriei. Iar celălalt încearcă să construiască mai departe pe acest vid (aparent surprinzător), pe care vrea să îl umple de unul singur. O să îi aducă ceva? Da... mult efort.

-Și-atunci să abandonezi iubirea? Relația?

(Pe bună dreptate te revolți.)

Daca tu ești adultul uitat de celălalt în relație, nu are sens să i te arunci la picioare ca să îl împiedici să plece. Nu are rost să îi controlezi telefonul sau mailul. Nu are rost să îți creezi o asemenea vulnerabilitate încât orice privire care nu îți este adresată să îți devină rană. Am învățat de mici că totul e o luptă și că numai luptând din greu ai rezultate. Dar dacă relația în sine nu are nevoie de nici o lupta, de nici o irosire? O relație hrănită cu umilințe se transformă în fundătură. Și după ce ai ajuns acolo, e mai greu să înaintezi. E un moment bun să te alegi pe tine: să îți regăsești pulsul și strălucirea.

Si dacă am ajuns aici, îndiferent de relația pe care ai ales-o, hai să vorbim și de relația ta cu tine. Chiar dacă pentru unii e de mirare că există așa ceva, da, există și ar fi bine să te uiți spre ea și să încerci să o înțelegi.

Pentru că de cele mai multe ori trăim într-o poveste continuă (știi tu povestea care se leagă de altă poveste și tot așa ne trece viața în povești pe care ni le spunem și care nu au neapărat un sfârșit fericit, prin simplul fapt că ele, poveștile nu prea sunt frumoase, sunt mai degrabă chinuite, gri, de la atâtea poveri și judecăți).

Daca vrei să schimbi cu adevărat ceva, începe cu tine. Nu te lăsa păcălit de mintea care vrea să te țină într-o zona cunoscută. Nu te ajută cu nimic să îți spui: dar eu așa sunt. Cu siguranță așa ești, acum, în această clipă. Dar daca ai alege că nu mai vrei să fii așa? Dacă ai porni în căutarea tiparelor și a rănilor care te determină să fii așa? Ai avea oare mai multă libertate? Ai reuși să ieși dintr-un șablon pe care îl lași să te definească?

Ai reuși să ajungi pe autostradă?

Așadar Relația poate fi și autostrada în care vă depășiți din când în când unul pe altul. Uneori unul are mai multă viteză , alteori celălalt. Există un timp în care ești fix alături. Dar există și un timp în care unul din voi simte nevoia să se încarce în orașele pe lângă care treceți, reîntorcându-se apoi cu aripi noi. Autostrada este suficient de largă, ca să vă fie călătoria în tihnă, cu aer de respirat și spațiu de condus din belșug. Este alegerea voastră să fiți aici, să vă umpleți inima de bucurie, iubire și viață.

Ce ai ales și unde ești?