Autenticitatea. Încă un cuvânt gol sau o nevoie pe bune?

La un moment dat, toată lumea părea să spună: „fii autentică”.

A fost un cuvânt mare, plin de promisiuni.

Dar azi, parcă a obosit.

L-ai auzit de-atâtea ori încât nu mai știi dacă înseamnă ceva… sau doar sună bine.

Poate chiar te-ai întrebat:

„Cum adică să fiu autentică? Ce înseamnă ? Înțeleg cuvântul și totuși parcă nu îl înțeleg. În ce fel autentică? …

E ok să-ți pui întrebările astea.

Ba chiar e sănătos.

Pentru că după ce ne-am ascuns atâția ani împlinind ,,ce se aștepta” de la noi, ne-am cam decuplat de cine suntem. Așa că am învățat să ne prezentăm lumii într-un fel și să ne trăim în liniște… neliniștea.

Așa că da. E firesc să nu mai știi cum să înțelegi cu adevărat acest cuvânt: să îl cuprinzi cu inima și nu cu mintea.

Ce înseamnă, de fapt, autenticitate?

Nu, nu înseamnă să te expui.

Nu înseamnă să spui tot ce gândești fără filtru.

Nu înseamnă să jignești pentru că ești sinceră.

Nu înseamnă să-ți porți rănile ca pe o etichetă.

Nu înseamnă să ignori oameni pentru că ,,așa simti”.

E ceva mai simplu. Și mai greu, în același timp.

Autenticitatea este despre:

Să nu te minți.

Să nu te trădezi.

Să nu-ți spui „sunt bine” când în tine e haos.

Să nu spui „da” din frică și „nu” doar ca să pari tare.

Să nu încerci să pari altcineva.

Să nu te forțezi în vreun fel ca ,,să fii autentică “

Autenticitatea nu e zgomotoasă.

E liniștea aia care vine când simți că nu mai trebuie să demonstrezi nimic. Și firescul care vine împreună cu ea.

Dar lumea nu te vrea mereu așa…

Știu.

Nici pe mine nu m-a învățat nimeni cum să fiu „eu” fără să pierd.

Fără să deranjez.

Fără să par slabă, sau ,,ciudată”.

Doar că, la un moment dat, am obosit.

Și mi-am dat seama că prețul pe care-l plătesc ca să fiu „cum trebuie” e viața mea trăită pe jumătate. Sau pe sfert.

E autenticitatea o nevoie? Da.

Dar nu pentru lume. Ci pentru tine.

Pentru că tu știi cum e să te simți deconectată doar ca să te conformezi.

Să ai succes în exterior, dar înăuntrul tău să simți gol.

Să zâmbești în timp ce în gând ți-e dor de tine. Sau de ceilalți. Așa cum erau pe vremuri.

Și atunci, da, autenticitatea nu mai e un trend.

E o întoarcere.

La tine.

Acolo unde n-ai mai fost de ceva vreme.

Dar unde e locul tău dintotdeauna.

Și cum începi?

Cu întrebări simple.

•⁠ ⁠Ce simt acum, fără să filtrez?

•⁠ ⁠Ce parte din mine n-am mai ascultat demult?

•⁠ ⁠Ce spun lumii și nu-mi spun mie?

•⁠ ⁠Unde trăiesc din inerție?

Autenticitatea nu e o pastilă.

Se recuperează cu pași mici.

Până când, într-o zi, nu te mai simți străină în viața ta.

Și dacă te-ai regăsit aici, poate nu e întâmplător.

Poate ai început să citești căutând un ,,cum trebuie să fac” și ai ajuns la ,,cum simt eu că e bine?”

Atât.

Fără rețete. Fără etichete. Fără sloganuri.

Doar tu, mai aproape de tine.